Homeschooling. Aseară în drum spre casă i-am povestit Andei despre Pompeii.
I-am găsit inclusiv poze. În unele erau siluete de corpuri în poziţia în care au murit. Era a văzut prima că erau şi copii.

Lecţie despre magmă şi lavă, despre oraşe antice superbe, despre inevitabil şi moarte.

Şi aproape de casă mi-am dat seama că la mine a ajuns o versiune mult îndulcită. Moartea exprimată doar prin cuvinte este mult mai puţin crudă şi mult mai inexpresivă decât în imagini explicite.

A primit-o mult mai calm decât mă aşteptam. Adevărul e că şi-a plâns frica de moarte mai devreme, de mai multe ori. Iar acum a impresionat-o arta în aceeaşi măsură.

Tot ieri seară am aflat că arta e viaţa ei. Că n-o mai las să-şi facă arta, că de acum încolo o să rupă fiecare desen pe care mi-l face :) Se certase cu Denis când pictau peretele de la întrare cu var roz. :)